Rostul suferintei
Autor: Doru Satmarean
Album: Poezii
Categorie: Diverse
Când Domnul îngăduie suferința
Iubite frate, în viața mea sau a ta
Încercarea credinței prin suferință
Întotdeauna, ce vrea Domnul lucră.
In cazul tău poate lucrează răbdarea
Și multe alte virtuții, în cazul altora...
În fiecare dintre noi are altceva de lucrat
Până chipul Domnului în noi modelează.
La urmă cu toții vom spune cu bucurie
Îți mulțumim Doamne pentru vrednicie
Că ai găsit cu cale, prin a mea suferință
Să-ți găsești și inima mea ca locuință.
Ai ajuns la credința să spui hotărât și tare
Mulțumesc că M-ai găsit vrednic de încercare
Pentru binecuvântarea suferinței ce mi-ai dăruit
Ca să lucrezi mine rostul suferinței amintit.
Puțini sunt cei ce mulțumesc pentru suferință
Ci mulți mai degrabă își pierd a lor credință
Unii chiar se leapădă de la credința avută
Pentru că nu-înțeleg rostul suferinței îngăduită.
Dacă înțelegem înainte, ca suferința să vină
Că nu materia, ci sufletul e de natură divină
Atunci suferința trupească nu mai e suferință
Ci edificarea sufletului în a credinței biruință.
Rostul suferinței e dureroasă disciplinare
De noi înșine, eul nostru, fiind sfinți în devenire
Dacă nu pricepem, rostul suferinței în lume
Ne impresionează cum suferința poate face.
Suferința nu-i un rău, ci este consecința lui
Dovadă că Dumnezeu ne arată dragostei Lui
Suferința nu întreabă de rang, avere sau vârstă
De frumusețe, inteligență, culoare sau proveniență.
Domnul ne înnobilează sufletul prin suferință
Făcându-ne mai vrednici, întăriți în credință
Istoria umană încă de la începuturi a fost
Împletită cu suferință, în istoria vieții de om.
Suferințele sunt împletite cu bucurii
Orice om n-are doar bucurii precum suferiri
Bucuriile nechibzuite pot deveni suferințe
Suferințele trăite creștinește, devin bucurie.
Calea desăvârșirii trece prin proba suferinței
Atât trupești cât și sufletești, vin contra voinței
Bând din cupa suferinței, amarul și durere
Deosebim bucuriile raiului de a vieții euforie.
Pe Domnul nu-l bucură suferința ce-îngăduie
Nu-i autorul răului, ce suferă persoane iubite
Suferința are rostul de-a ne curății de păcate
De purificarea sufletului de ură și răutate.
De nu deosebim binele de rău în comportare,
Și suntem tot ignoranți, făcând păcate amare
Domnul îngăduie necazul, durerea și suferința
Ca să trezească, ce-a pusă în noi, conștiința
Celui iubitor de sine, nu-i place suferința
Egoist, iubește confortul, savurându-și viața
Îndulcind-o căutând a efemerului plăcere
Drumul prin suferința îl trezește din visare.
Prin suferință, Dumnezeu se face cunoscut,
Omului ce n-a vrut să știe de El, de la-început
Dacă omul nu-i recunoaște Creația Domnului
Daruri zilnice, Domnul I-a poziția judecătorului.
Rostul suferinței, îndreaptă spre scopul final
Mântuirea, Ce-a pregătit-o pentru credinciosul
Omul educat, în a eului și sinelui cult exacerbat
N-are loc pentru Domnul, în sfera ce și-a format.
Crezând că prin talentul și eforturile personale,
Și-a realizat totul, și-a scris a vieții sale anale
Dar Domnul întreabă: ce nu ați primit din ce aveți?
De vă lăudați voi oameni, ce nu stați să gândiți.
Oprește-te până Domnul nu intră la judecată,
Ca să te conștientizeze de ființa-i existentă
Să nu-ți arate în adâncime a suferinței rost,
Trezește-te singur și urcă-te pe metereze la post.
Domnul nu-ți dorește moartea, oricât de păcătos
Ci vrea să te întorci singur cu căință la Hristos
Întoarce-te acum nu aștepta a vieții extremități
Că El prin suferință, te-aduce la a vieți realiăți.
Calea spre fericirea veșnică, spre raiul minunat
Trece prin a suferinței tărâm, cu lacrimi udat
Poartă-ți crucea ce-ți este dată pe pământ
Fără cârtiri, dacă vrei să ajungi la Cel Sfânt.
Poartă-te ca suferința să nu fie a păcatului rezultat
Ci încercarea credinței, a celui drept și curat
Să nu fie a Domnului certare, ca pedagogie
Ci metodă de desăvârșire în a lumi pribegie.
Suferința să aibă rostul creșteri-n credință
Să ieși din ea mai întărit, mai plin de biruință
Rostul suferinței este, de a ne da noi virtuți
De a fi mai duhovnicești, mai curați, mai sfinți.
Întreabă pe Domnul de rostul suferinței în viața ta?
Ce vrea să lucreze, unde vrea să ajungi în voia Sa?
Chiar dacă suferința are rost de îndreptare
Nu îngăduie mai mult decât poți duce în a ta stare.
Toate suferințele sunt senzori ce ne alarmează
Că ceva nu-i în ordine cu noi, ne avertizează
Să nu ignorăm a Lui semne prin care ne spune
Că nu umblăm bine și putem ajunge iarăși în lume.
Suferința ne arată, că Domnul nu-i indiferent
Față de noi, nu suntem rătăcitori pe pământ
Prin suferință, frumoase caractere sau născut
Cum a fost conceput omul încă de la-început.
Nimeni nu iubește suferința, dar n-o condamna
Că ce-i mai frumos în noi, suferinței îi vom datora
Dacă n-ai suferit niciodată, nu ești binecuvântat
Întreabă-te dacă Domnul te iubește, de nu te-a uitat.
Pentru ca să-înțelegi suferința, trebui s-o trăiești
Din auzite, valențele-i transformatoare nu le-înțelegi
Paradoxal, după ieșirea din suferință suntem întăriți
Mai Devotați Domnului, mai empatici și mai dăruiți.
Suferința, durerea și Tristețea nu se pot defini
Și Domnul a cerut să fie îndepărtate, de cu putință ar fi
Atunci cum ar putea omul să sufere în liniște, tăcut
Domnul înțelege suferința, El însuși prin ea trecut
Suferința nu ajută, să descoperi a vieți sens
Isus dă sensul vieții și rost în a suferinței demers
Suferința dă caracterul pe față, fericirea-l ascunde
Suferința până și ascunsele unghere pătrunde.
Dacă focul suferinței arde și fumul îi cenușiu,
Se-nalță spre Dumnezeu, de El tace, tot e pustiu
Tăcerea lui Dumnezeu e un răspuns câteodată
Suferința-i portavoce-a Domnului care te deșteaptă.
Pentru credincios, fiecare suferință e o treaptă,
Ce urcă pe calea înspre fericirea ce-l așteaptă
Domnul cunoaște viața noastră pe pământ
Prin suferință desăvârșește pentru raiul sfânt.
Nu descuraja când suferința-n viața ta vine
Căci prin ea devii ce vrea Domnul de la tine
Te pregătește pentru mântuire, să fii cu El
În locașurile pregătite, unde a plecat la cer.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/252939/rostul-suferintei