Prin căte viață m-ai trecut,
Mereu doar biruință,
De sus în toate am primit,
Căci este cu putință,
La cei ce-n Domnul se încred,
Și în a Lui putere,
Să treacă munții, ape mari,
Ce-s pline de durere.

Pe câte drumuri din pustiu,
M-ai dus în rătăcire,
Dar totdeauna-n fața mea,
Venea cu-a Lui iubire,
Și cu lumină ca să pot,
Să merg pe a Sa urmă,
Ca să rămân în orice vremi,
Mereu în a Sa turmă.

Prin cât de multe suferinți,
M-ai dus să merg agale,
Ca să cunosc acel adânc,
Ce-l are-a morții vale,
Însă cu mine Dumnezeu,
A fost întotdeauna,
E soarele acel din zi,
În noapte este luna.

Prin câte vânturi m-ai purtat,
Trecute prin pustie,
Eu în picioare doar am stat,
Chiar de-au căzut o mie,
Căci pentru mine a luptat,
Stăpânul nemuririi,
E Dumnezeul meu ceresc,
E Regele iubirii.

Prin câte viață te-am văzut,
Mereu doar înainte,
Privesc căci ochii mei țintesc,
Spre locurile sfinte,
În fața mea e Dumnezeu,
E marea mea iubire,
El este Domnul preaiubit,
Stăpân în nemurire.

Prin câte nu m-ai trece tu,
Dorința mea e mare,
Să pot s-ajung în ziua cea,
Măreață... de-ndurare,
Când pe un nor va coborâ,
Mult așteptatul Mire,
De tine-atunci viață va fi,
Aici... o despărțire.
Amin