Da-mi, Doamne, bucuria păstorilor
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 5
Categorie: Colinde
1. Dă-mi, Doamne, bucuria păstorilor veghind,
când îngerii le cântă osana-strălucind.
Dă-mi bucuria care au magii depărtați,
când află pe Mesia - și-l cântă-ngenunchiați.

R: Dă-mi, Doamne, bucuria
de a vedea mereu,
tot cerul și pământul
slăvind pe Dumnezeu.

2. Dă-mi bucuria stelei ce magii i-a condus,
prin toate până unde aflară pe Isus.
Dă-mi bucuria ieslei ce-ntrânsa a făcut
un loc pentru odihna Cerescului născut.

3. Dă-mi bucuria Mamei ce-L are pe Isus,
aceasta-i bucuria de toate mai presus;
aceasta-i bucuria de a vedea cum vin
și cerul și pământul - și Fiului se-nchin.

I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 6.
Text: Traian Dorz.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/253281/da-mi-doamne-bucuria-pastorilor