Parcă nu știu de-un timp cum să-Ți vorbesc
Și cum să mă apropii iar de Tine,
Nu știu nici unde să Te mai găsesc,
Sau dacă vrei să fii găsit de Mine.

Îmi pare că mi-s mici cuvintele de-o vreme;
Vorbesc, dar pare că nu le auzi
Nici când le strig, și inima îmi geme,
Și nici în șoapte surde și prelungi.

Mă-ntreb de nu Te văd, că ești departe,
Sau tot ce văd ești Tu, și nu mai știu
Dacă am învățat să merg pe ape
Sau dacă-înot prin tot acest pustiu.

Tu taci, sau nu mai știu eu să ascult?
Poate m-am prea obișnuit cu Tine;
Dar nu aș vrea să fiu atât de surd,
Să nu mai știu ce-aștepți Tu de la mine.

Vorbește, Doamne, căci sunt rob al Tău
Iar robul Tău, din dragoste ascultă,
Și curățește-mi mintea de-orice rău
Ca să-nțeleg și vorba Ta tăcută.

Ajută-mă să văd când ești aproape
Să nu Te las să pleci, ca la Gadara,
Și de voi fi vreodată prea departe
Sub pașii mei, Tu îmblânzește marea.

Și-ascultă-mă atunci când Îți vorbesc,
Nu-Ți depărta urechea de la mine,
Chiar dacă deseori îți tot greșesc
Tu știi câtă nevoie am de Tine!

Te caut, lasă-Te din nou găsit,
Primește-mă cum sunt, încă o dată,
Eu n-am să pot fi vrednic de iubit
Dar Tu ești vrednic să Te numești Tată!