M-ați criticat c-am scris prea eronat
Căci testamentul trebuie lăsat
Pe ce-i al meu, nu al Lui Dumnezeu,
N-ați înțeles... se pare a fost greu
Sau, poate, am greșit în exprimare eu,
Sunt om și a cuprinde dragostea-n cuvinte-i greu.

Prin artă se vorbește, doar trebuie citit,
Că e sculptat, pictat, cuvântu-i dăruit,
Prin artă se vorbește despre tot,
Deschide inima și fă un loc,
Lasă în suflet ca arta să-ți vorbească,
E timpul ca ceva să te trezească.

Eu doar am scris ce am simțit și ce trăiesc,
Nu-i vina mea, eu scriu doar ce iubesc,
În poezie scriu cu inima mereu,
Citește, doar cu inima, nu este greu,
Orice ai citi, tablou sau poezie,
Citește printre rânduri și-ți va vorbi chiar ție.

Eu am privit doar dincolo de lemn,
Și sufletul de sculptor nu e tern,
E plin de sentimente, de cuvinte
Ce doar de tine trebuie citite,
Eu am citit și am simțit divin
Fiindcă așa era, totul sublim.

Un testament, în vers, eu am lăsat,
De îl citești atent ție ți-am dat,
Ți-am dat cuvintele să le citești,
În inimă ți-am spus să poposești,
De vrei să mă cunoști, citește mai atent
În versul meu sunt eu, în vers eu sunt prezent.

Doar o sculptură este pentru tine,
Dar nu la fel a fost și pentru mine,
Un testament, un simplu testament tu ai citit,
Îmi pare rău dacă nu ai găsit,
Eu dragostea de cer, de oameni am transmis,
Citește mai atent, prin artă, totu-i scris.
Emilia Dinescu