Pentru toți cei însetați
Autor: Florența Sărmășan
Album: Dragostea lui Dumnezeu
Categorie: Incurajare
Pentru toți cei însetați
Pentru toți cei însetați
Apă vie, ai pregătit
Pentru cei nesăturați
Hrană bună ai gătit
Fiule bun, Tu Fiu sfânt
De noi toți, te îngrijești
Cât suntem pe acest pământ
Viața, ne călăuzești.
Un izvor viu ai făcut
Pentru cei care-și doresc
Pentru oricine a vrut
Să bea, nectarul ceresc
Pentru oricine dorește
Să împlinească al Tău Cuvânt
Pentru cel ce te iubește
Și Te poartă-n al său gând
Hrană, e Cuvântul Sfânt
Ce satură, ostoiește
Pentru noi, de pe pământ
Puterea ne întărește.
Numai Tu ești alinare
Pentru cine-i necăjit
Tu cel plin de îndurare
Salvatorule iubit
Să ne strângem împreună
Toți acei ce Te iubim
Și cu drag mână în mână
Cu gura, să Te slăvim
Să vestim Cuvântul Tău
Ca să afle orișicine
Că cel viclean și cel rău
Nu poate sta lângă Tine
Sub aripa Ta să fim
Protejați de rău, feriți
Numai Ție să-Ți slujim
În credință și smeriți
Să acționăm de grabă
Fiindcă timpul, iute trece
Iar cel rău nu ne destramă
Căci ce e scris, se petrece
Și în curând Tu vei veni
Să ne duci în veșnicie
Deși vrednici nu vom fii
Ne dai o Împărăție
Ce nicicând nu se sfârșește
Unde fericiți vom fii
Cu Acel ce ne iubește
Toate le vom stăpâni.
Amin
Câmpia Turzii, 17 iulie 2023
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/253658/pentru-toti-cei-insetati