Lumea asta moștenire...
Autor: Augustin Tecar
Album: De la blândețe la desăvârșire
Categorie: Diverse
Lumea asta moștenire
Celor blânzi li se cuvine.
Dar acestora nu asta
Au dorința-o gusta,
Că cealaltă le-aparține,
Doar acolo vor fi bine.
Tot ce nu poți cu putere,
Prin blândețe ai să poți
Și sunt șanse de izbândă.
Ce nu scoți cu vorba blândă
Cu nimic în veci nu scoți.
Poate chiar mai rău ațâți.
Ești mișcat, văzând în lume
Un om bun din greu răbdând.
Dar și mai mișcat, când altul
Își pune în negoț talantul
Și fiind bun, l-ajută blând,
Voia Domnului făcând.
Dacă nu ești blând la suflet,
Nici nu vei putea ierta,
Că blândețea cu iertarea
Aduc binecuvântarea.
Despărțite nu pot sta,
Doar așa pot ajuta.
Cel ce-a cunoscut iubirea
Și durerea-adevărată
Orișiunde, pretutindeni,
Nu mai poate fi cu nimeni
Crud și aspru niciodată.
Va fi blând viața toată.
Amin. (Vineri, 18 iunie 2021)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/254284/lumea-asta-mostenire