La țărmul suferinței Doamne,
S-ajungă vreau sufletul meu,
Să trec de marea tulburată,
Pe care astăzi lupt din greu.

Pe care vântul bate tare,
Pe care ploile apar,
Dorite sunt mereu să pună,
O deznădejde ca hotar.

La capătul de lacrimi multe,
Unde izvoare nu vor fi,
De-amărăciunea ce încearcă,
Să mă oprească zi de zi.

Acolo vreau să fiu eu Doamne,
Când timpul greu stă-n fața mea,
Unde sunt ape cristaline,
Ce curg din Tine Stânca mea.

La capătul de necredință,
Vreau să mă duci Tu zi de zi,
Ea vrea mereu să mă întoarcă,
Din visul meu de-a te-ntâlni.

Vrea să mă ducă-n rătăcirea,
Ce-i goală de iubirea Ta,
Ridică-mă din necredință,
Să fiu ca ea nu mă lăsa.

Să fiu ca zborul fără aripi,
Să nu mă lași Tu niciodat,
Căci fără aripi sunt aceia,
Care nu urcă... ei doar cad.

Dă-mi o privire ațintită,
De zările fără apus,
Cu dor de cer, de nemurire,
Cu dor mereu de Tin' Isus.

Dă-mi Tu puteri căci doar prin Tine,
Să obosesc nu voi putea,
Spre Țara dincolo de toate,
Ce sunt prea grele-n viața mea.

La capătul de ele Doamne,
Tu să mă duci... la pieptul Tău,
Să odihnesc o veșnicie cu Tine sfinte Dumnezeu.
Amin