Ce-aș fi eu oare fără Tine, ce-aș fi fără iubirea Ta,
O floare ce-i mereu uscată, mireasmă ce nu-ți poate da.

Ce-aș fi fără a Ta lumină, ce mă conduce zi de zi,
Eu fără ea... pe care oare, cărare azi aș rătăci.

Ce-aș fi eu oare fără harul, ce îl reverși asupra mea,
Ce-aș fi eu Doamne fără mila, și fără îndurarea Ta.

Aș fi o pleavă ce-i luată, de vântul rece... mânios,
Aș fi răpus în orice luptă, n-aș fi ca Tine... glorios.

Ce-aș fi eu Doamne fără mâna, ce ți-o întinzi în dreptul meu,
Aș fi pe-o treaptă ce coboară, nu aș urca pe-o scară eu.

Aș fi un praf purtat de vânturi, prin locurile din pustiu,
Aș fi acel ce gustă timpul, ce este timpul prea târziu.

Ce-aș fi eu oare fără soare, fără de luna de pe cer,
Aș fi o amăgire Doamne, în rândul celor care pier.

Fără de Tine-o uscăciune, aș fi mereu... m-ar spulbera,
Acel ce din adânc răcnește, să mă doboare-armata sa.
Amin