Când sunt slăbit pe-adâncul cel de vale
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Când sunt slăbit pe-adâncul cel de vale,
Cu mine ești căci simt puterea Ta,
Ea Doamne-mi dă puteri când eu cu jale,
Te strig ca Tu să vii în fața mea.

Când vântul cu putere iarăși bate,
Să-mi ducă prin pustiu ființa mea,
Te simt pe Tine-atunci atât de-aproape,
Tu vântul îl oprești să pot zbura.

Când ploaia stropii grei iar îi strecoară,
Sub aripile-ntinse-adăpostesc,
Sub ele pacea sfântă se coboară,
Sub ele alinare eu găsesc.

Tu nu mă lași Parinte-al îndurării,
Când răul se arată-n fața mea,
Tu nu mă dai nicicând aici uitării,
Când valul vrea ființa-mi tulbura.

Tu ești mereu cu mine-n încercare,
Duci greul pentru mine ce-i prea greu,
Simt mâna Ta când sunt la strâmtorare,
Și-a Ta putere sfinte Dumnezeu.

Mereu ea mă ridică la lumină,
Din locul rece, gol, întunecat,
Tu faci mereu să văd ziua senină
Chiar și în timpul cel întunecat.

Când groaza mă cuprinde cu-a ei teamă,
Simt harul Tău din ceruri revărsat,
Când inima aprinsă-n dor te cheamă,
Când vreau să-mi fie sufletu-alinat.

Prezența Ta mereu mă copleșește,
Când lupta este grea, cu mine ești,
Iubirea Ta mereu mă ocrotește,
Cu-a Ta privire Doamne mă păzești.

Când sunt slăbit doar Tu îmi ești tărie,
De mână când mi-e greu doar Tu mă ei,
Mă scoți din gura celor care Doamne,
Mi-aduc mereu dureri, ei sunt cei răi.

Doar Tu-mi conduci ființa pe cărare,
Când negura se lasă-n fața mea,
Ma duci în greu pustiu Tu la izvoare,
Să-mi fie mai ușoară calea grea.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/254431/cand-sunt-slabit-pe-adancul-cel-de-vale