Soldat, te luptă!
Autor: Ionescu Petru
Album: fara album
Categorie: Diverse
Soldat, te luptă!
Trăim o vreme grea, de încercare
O vreme cu atâtea-mpotriviri
Când ce e sfânt încet, încet dispare
Și se strecoară-a iadului porniri.
Atâta întuneric se arată
Căci neveghere e la orice pas
Credincioșia parcă e uitată
Și dragostea puțină a rămas.
Chiar adevărul e lăsat deoparte
Pentru minciuni alese după plac
Când drumul multora duce spre moarte
Și-n nepăsare sunt atâți ce zac.
Pe-ngusta cale prea puțini aleargă
Dornici să îl urmeze pe Isus
În timp ce-atâția sunt pe calea largă
Cu trai murdar și gândul nesupus.
Vremea de har e-aproape pe sfârșite
Se cere luptă, nu este răgaz
Să fie sufletele cucerite
De Dragostea care mai cheamă azi.
Fii un viteaz ce nu se-mprietenește
Cu răul care bântuie
mereu
Ci este ferm și se împotrivește
Având armura de la Dumnezeu.
Încă puțin mai luptă, nu te teme
Ca un soldat în toate vegheator
Curând vine a biruinței vreme
Primești cunună de biruitor.
Tu ești oștean al Domnului cel Mare
Rămâi cu El, nu-l părăsi nicicând
Urmează-l cu deplină ascultare
Ca să te ia cu Sine în curând.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/254484/soldat-te-lupta