— Ce pot să-ți spun e ceea ce ți-am mai spus și când eram în țară: „Dacă ar fi fost după mine, eu n-aș fi venit în America, dar a trebuit să-mi urmez familia. Dacă eram logodiți, ar fi fost altfel, dar așa părinții mei n-au vrut să mă înțeleagă.
Era un glas feminin, trist și, deși a căutat să ascundă faptul că s-a înecat în lacrimi, urechea lui Alin a surprins în receptorul telefonului câteva sunete care l-au făcut să înțeleagă ce se întâmplă la celălalt capăt al firului.
— Dacă vrei să mă mai aștepți, eu cred că ceea ce a promis Dumnezeu se va împlini: într-o zi vom fi împreună!
— Eu voi aștepte... Să știu că nu vei veni niciodată, tot te voi aștepta. Te voi aștepta întotdeauna...
— Faptul că noi suntem hotărâți să ne așteptăm unul pe celălalt, nu garantează că vom reuși. Trebuie să ne rugăm și să postim, și Dumnezeu se va îndura. Împotriva Lui nu poate sta nimeni. La El este nădejdea noastră!
Părinții Gabrielei au fost de acord cu prietenia ei cu Alin, dar când plecarea lor în America a devenit o perspectivă apropiată, au căutat să rupă această legătură care putea conduce la amânarea mult doritei lor plecări în America. Și în final, au plecat cu toată familia, în afară de un băiat de-al lor, care era în armată.
***
Dumnezeu a binecuvântat hotărârea și credința tinerilor și le-a ascultat rugăciunile. S-au căsătorit. Au avut o familie binecuvântată și au trăit spre slava lui Dumnezeu.