Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare?
Un neam trece, altul vine şi pământul rămâne veşnic în picioare
( Eclesiastul 1:3-4)



Picura timpul neîncetat prin gâtul de clepsidra…
Iar moartea musca dintre noi cu dinții ei de hidra, . .
Azi suntem mai putini din noi ca și cum ieri am fost…
Ca unii au plătit cu viața al nemuririi vesnic cost …
Am mai rămas inca câteva fire de nisip pe aici…
Și apoi vom trece in amintiri eliberați de neputințe și de frici. .
Și alți vor veni la rand sa își împlinească in ei destinul. .
Sa strige in hohote prohodul sau sa ii chiuie festinul! !
Sub unghii vor aduna pământ din glie…
Din nori vor culege mirosul bun de vesnicie. .
Vor alerga cum am alergat cu trudă toți …
Cu gândul ca nu pentru ei, ci pt copii pt nepoții. .
Și apoi când vor mai avea putin la margine de groapă…
Și gura va rosti privind cu pleoapa cea mioapă…
Vor spune …Ce rost aveau in viața toate cele…
Pentru aceasta huma trecătoare din peticul de piele. . ? !
Ce zdroabă, ce transpiratii in lunga alergare…
Sa ajungi intr-un sfârșit la starea acea din nascare! !
Ca gol am venit si fara de nimic in mânā…
Si tot asa plecarea mea nu are opreliste si frânā!
Doar cerul mi-a ramas si el nu stie imbogatire…
Ca e desavarsit cum devarsita e haina unui mire. .
Doar pentru asta se merita in fiecare zi sa lupt. .
Sa stau in neclintire, de alta ispitire sa nu pot a fi conrupt…
Sa imi adun comori, sa fac in cer prin fapte un tezaur…
Prin slava data Tatalui nu prin monezile de aur!
Asta poate va fi in gura lor, ce astazi noi rostim…
Asa va fi iubirea lor, reflexie la ceea astazi noi iubim…
De vom pleca pe razele nadejdii pe drumul infinit…
Vor rămânea la rândul cetei lor in Cel ce
moartea biruit! !

Amin! !