El e cu tine!
Autor: Alina Dj
Album: 1
Categorie: Incurajare
Cu gandul aruncat departe
In ceată, îndoieli și vânt
Zăresc ceva, un fel de carte
Dar nu-nțeleg niciun cuvânt

Ea tot mai mult se depărtează
Și ma întreb, ce e cu ea?
E poate-o ușă de speranță
Sau doar ceva in mintea mea

Caut răspuns, ce este oare?
Dar ma cuprinde o-ntristare
Urmată de o îngâmfare
Iar mai apoi de supărare

M-am rătăcit in gândul meu
Simt cum mă sting și mor încet
Ma doare, asta-i tot ce simt
Eu cred ca totul s-a sfârșit

Aproape ca am adormit
Dar am zărit un Om venind
Era înconjurat de pace
Și-n mână avea acea carte

Deodată ceața a dispărut
Durere, nu am mai simțit
Și am văzut dar ce scria
Acea carte era Biblia

Am plâns, dar nu de întristare
Am plâns de-a mea înviorare
Nu am putut crede ceva
Comoara să o pot uita

Comoara este chiar Isus
Ce-al Său Cuvânt ni L-a lăsat
El ne ajută neîncetat
Și ne înaltă tot mai sus

El nu ne lasă, chiar și atunci
Când crezi că ești departe
Pierdut și poate părăsit
De toți uitat in noapte

A fost, El e, și tot va fi
La cârma vieții tale
Chiar dacă treci prin vijelii
Nu uita, căci El poate

El din nimic tot a făcut
Și tot ce e, e-a Lui
El ce a spus, s-a și făcut
Pentru că-n El sunt toate

Nu lăsa ca acest gând
Al fricii, al disperării
Sa te conducă până când
Cuvântul dai uitării

El este Da si Amin
Și ce-a promis va face
“Eu nicidecum n-am sa te las
Voi fi cu tine-n toate!”

Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/254667/el-e-cu-tine