Îmi pun nădejdea doar în Tine
Autor: Ica Dragoi
Album: Cetatea eternă
Categorie: Incurajare
Îmi pun nădejdea doar în Tine,
Căci Tu eşti Dumnezeul meu,
Isus, Te-ai îndurat de mine,
M-ai mântuit prin harul Tău.

Mă priveghezi, de mine-Ți pasă,
Şi mă păzeşti de orice rău,
Cu Tine am viaţa frumoasă,
O, Doamne, Dumnezeul meu.

Mă-nchin Ţie cu mulţumire,
În rugăciune vin smerit,
În dar Tu mi-ai dat mântuire,
Şi spun: O, Doamne, fii slăvit!

Depind de Tine, slavă Ţie!
Cu Tine sunt biruitor,
Mi-ai dat să beau din Apa vie,
Isus, al meu Mântuitor.

Pe calea Ta străbat cu Tine,
Şi drumul nu îmi este greu,
Când obosesc eşti lângă mine,
Bun eşti cu mine Domnul meu.
Amin!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/254690/imi-pun-nadejdea-doar-in-tine