Tăria noastră
Autor: Alexandra Flămînd
Album: fara album
Categorie: Incurajare
Tăria noastră-n clipe grele
În suferințe și-n necaz
E Dumnezeul îndurării
El șterge lacrima de pe obraz
E Dumnezeul nostru sfânt și mare,
În El ne-am pus nădejdea neclintit
Și știm că e cu noi, o stâncă tare
Un minunat păstor ce ne-a iubit
Nădejdea nostră-i neclintită
Ne-am pus încrederea numai în El
Și credem că odată, într-o clipă
Vom pleca spre cer, în stol de porumbel
Tăria nostră și lumina sfântă
E Domnul ce prin cruce ne-a salvat
De-aceea avem pace și inima cântă
Lui Dumnezeu ce-i marele-mpărat
Ne-a câștigat Isus prin suferință
Prin chinul greu și rana din Calvar
Ne-a pus în suflet pace și credință
Și ne-a-nfrățit pe toți prin al Lui har
Ne-a strâns în brațele ce-au fost străpunse
Ne-a protejat cu sângele ce-a curs
A doborât orice dușman cu puteri nepătrunse
Suntem ai Lui pe veci, ai Domnului Isus
De-aceea nu ne temem în furtună
La cârma vieții este chiar Isus
Chiar dacă vântul bate, mergem împreună
Cu Domnul biruim și-ajungem până sus
Nici crucea nu-i prea grea de dus
Nici jugul nu ne-apasă așa de greu
Căci mai întâi apasă pe umerii lui Isus
Când drumul e spinos, nainte-i Dumnezeu
Ce bine-i să te-ncrezi în Dumnezeu
Să-ți pui nădejdea-n stânca îndurării
C-atunci vedem că nu-i nimic prea greu
Când biruința vine în urma încercării
Cu Domnu-i fericire, ai Lui sunt fericiți
Căci sunt spălați de negrele păcate
Ei au primit viață, sunt oameni mântuiți
Frații mei să mergem cu El pân la moarte
Tăria noastră-n lumea de păcate
E Tatăl nostru scump și minunat
Iar într-o zi le vom lăsa pe toate
Și vom pleca spre cerul așteptat
Vom părăsi pe veci de veci pământul
Cu aripi de credință vom zbura
Il vom vedea pe Cel ce e Cuvântul
Pe Domnul vieții noi îl vom vedea
Aceasta e nădejdea ce-n inimi o purtăm
Că vom avea izbândă-n lupta grea
Că va veni o zi când noi o să plecăm
Spre infinit spre țara mea și-a ta
De n-ai această sfântă năzuință
Și de Isus Hristos te-ai depărtat
Cere acum să-ți dea în dar credință
În ziua bucuriei să fii la cer luat
Se-aude vocea Celui ce e veșnic
Veniți la Mine cei trudiți și-mpovărați
De dragostea mea nimeni nu e vrednic
Dar vă primesc acum să fiți iertați.
Căci sus pe cruce ca un miel jertfit
L-am dat pe Isus să spele păcate
Tu ai valoare și ești mult iubit
Așa iubire nu găsești în altă parte
Să-ți pui nădejdea frate-n harul
Și-n ziua glorioasă ce va fi
Când Domnul îți va lua întreg amarul
Și te va strămuta în veșnicii
Să nu te-nfrice Goliat cel tare
În lupta grea ce-o duci aicea jos
Nu-i forță sau putere așa de mare
Cum este Numele Isus Hristos!
Tu stai pe turn, la postul de veghere
Și-ncrederea s-o ai în Dumnezeu
Că-n clipele de jale, chin și strâmtorare
Te ia pe brațe Domnu-n ceasul greu
Privește cu nădejde, inainte cu avânt!
Nu te opri nicicând din alergare
Să nu disperi că Cel ce-i pururi sfânt
E Tatăl tău, e scut, mângâiere, îndurare!
Tăria ta în orice clipă grea din viață
Să fie Dumnezeu nu ce-i lumesc
Prin negura păcatului și-a lumii ceață
Să luminezi mereu, să nu fi pământesc
Dezleagă-te de amăgiri deșarte
În omul muritor să nu te-ncrezi!
De vrei să fi cu Domnul în cetate
De vrei pe Dumnezeul sfânt să-L vezi
Încrede-te în Stânca ce te ține
Numai în Domnul să te-ncrezi mereu
Tăria noastră fraților în lume
Să fie numai Tatăl, Dumnezeu!
Deci frații mei, nădăjduiți mai tare
În Domnul ce dă viață cu folos
Să țineți pocăința în răbdare
Să trăiți viața în voia lui Hristos
Trăiți nădăjduind la eterna fericire
Fiți sfinți, în orice vreme, fiți plăcuți
Încrederea în Dumnezeu să vă fie
Până ajungeți toți cu Mirele Isus!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/254746/taria-noastra