Comportament creștin
Autor: Doru Satmarean
Album: Poezii
Categorie: Diverse
Creștine oriunde te-ai afla în lumea largă
Comportamentul să-ți fie cum numele-ți reclamă
În familie te poartă ca un adevărat creștin
Că nu-i teatru cu cortină să fii un meschin.
Acasă na-i program de scenarii, ești cine ești
Familia vede asta și cunoaște când te prefaci
Copii te văd și te copiază-n toate, ce spui și faci
Și mai târziu îți vei vedea comportamentul, dar taci.
Să fie același în societate, familie și biserică se cere,
Creștinului ce se pretinde un slujitor prin dăruire
Cel ce trăiește în societate într-un fel ce nu dovedește,
Viața-i de credință, în biserică degeaba se trudește.
E unul ce în eul său are două fețe, cu arătare
Una-n societate și în relații cu alții, aceea ce-o are
În biserică pe cealaltă, dar falsă de mare credincios
Ce în biserică îi rămâne până vine iar și-o ia pios.
Acesta nu-i comportament creștinesc ce-ar trebui
Să-l aibă Creștinul zilnic oriunde în lume ar fi
Comportamentul creștin nu se poate departaja
Să fie trăit după circumstanțe și cum cere nevoia.
Creștinul e chemat să trăiască evlavios în umblare
Principiile Scripturi să-i fie model în viață de trăire
Trupul nostru-i templul Duhului Sfânt, fiți conștienți
În comportament și purtare prin lume să fim atenți.
Comportamentul creștinului și stilul său de viață
Să-i fie răspuns de recunoștință la mântuirea-i oferită
Comportamentul smerit și trupul jertfă plăcută și vie
Pentru Dumnezeu o slujbă duhovnicească să fie.
Comportamentul să nu potrivească cu chipul veacului
Ci prin înnoirea minți să fim plăcuți în toate Domnului
Să trăim în lume dar deosebiți de lume în felul de trai
Nu-i ușor creștine și singur putere de separare n-ai.
Creștine de vrei să fii altfel numai de dragul deosebiri
Te chinui degeaba, înseamnă că nu Cunoști puterea firi
Dacă vrei să trăiești altfel de dragul Lui, și-a Lui chemare
El te-ajută chiar și-atunci când în firea lupta ți-e mare.
.
Creștine de-ai comportament exemplar și ești acuzat
Și Domnul a trăit desăvârșit și-a fost acuzat pe nedrept
Că-i mâncăcios, băutor și că stă cu păcătoși la masă
Că-i prietenul vameșilor, dar asemenea oameni El caută.
Cu cei întâlniți și-au avut asemenea comportamente
După întâlnirea cu El și-au schimbat viața din fundamente
Și azi cei cu întâlnire adevărată cu Domnul Isus undeva
Își schimbă comportamentul trăindu-și viața după voia Sa.
Mulți frecventează biserica și n-au cu Domnul întâlnire
N-au nici comportamentul schimbat și trăiesc după fire
Unii cred că faptele de caritate le scuză comportamentul
Fac fapte nu ca rezultat a credinței că așa le e crezul.
Vreau să-și acopere păcatele cu umbra faptelor făcute
Dar mântuirea nu-i pe bază de fapte ci credința o face
Nu toți ce vin la biserică fac parte din trupul lui Hristos
Asta ar însemna ca trupul Său e bolnav și putregăios.
Nu toți cei ce vin au comportament creștin și în afară
N-are însemnătate că vin din când în când la biserică
Creștinismul cu moralitatea sunt una în comportare
Una în biserică și alta în afară sunt excentrică trăire.
Cum trăim creștinismul, comportarea ne caracterizează
Suntem creștini adevărați sau de formă ne demonstrează
Suntem în prezența Domnului oriunde in lume am fi
Este omniprezent nu ne putem preface, Domnul ne Ști.
Creștinul adevărat, nici nu vrea să se prefacă cumva
Își trăiește viața în ascultarea de Domnul, după voia Sa
Comportamentul, vorba ce rostește sunt cu înțelepciune
Atent că tot ce spune și se comportă să fie creștinește.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/254828/comportament-crestin