„... El S-a schimbat la față înaintea lor... ” (Matei 17:1-13)

Toma de Aquino consideră transfigurarea, schimbarea la față a lui Isus, cel mai mare miracol, miracol care completează revelația divină de la botez. Tradiția spune că transfigurarea a avut loc pe Muntele Tabor. Personal am rezerve asupra acestei locații. Scriptrua spune că Domnul i-a dus pe Petru, Iacov și Ioan pe un munte înalt, ori Muntele Tabor este doar un delușor la răsărit de Nazaret, aflat pe ruta comercială care lega sudul de nord atunci și deci un deal cu care erau familiari ucenicii. Tind să cred că Muntele de care vorbește Evanghelia este Muntele Hermon. Mai întâi pentru că este singurul munte cu adevărat înalt din zonă, 2814 metri spre deosebire de Tabor care are 575, și apoi, în vremea când are loc transfigurarea, îl vedem pe Domnul în părțile Cezareii lui Filip, teritoriul care s-a afla în nord, la poalele muntelui Hermon. Dar acestea sunt detalii fără o importanță foarte mare. Mai importante sunt lecțiile pe care le putem învăța pe Muntele schimbării.

PRIMA ÎNVĂȚĂTURĂ: Spune Scriptura că Domnul Isus a luat cu El pe Petru, Iacov și Ioan, fratele lui, și i-a dus la o parte pe un munte înalt. Te întrebi, de ce oare lucrurile importante în lucrarea lui Dumnezeu cu oamenii se întâmplă la o parte și în locuri înalte ? Evreii au fost duși în pustie la Muntele Sinai, Fiul lui Dumnezeu se revelază pe un munte înalt, Jertfa pentru iertarea lumii este adusă afară din tabără pe un deal. Până și sensul cuvântului Biserică (Eklesia – adunarea celor chemați afară) duce într-acolo. Ba chiar și marea speranță a poporului lui Dumnezeu, răpirea, este o ieșire și înălțare din lume. Este ceva rău cu locurile joase, cu aglomerațiile urbane, ... cu lumea? ...

A DOUA ÎNVĂȚĂTURĂ: când te rogi se întâmplă lucruri! „Pe când Se ruga Domnul, I s-a schimbat înfățișarea feței” , ne spune evanghelistul Luca. Daniel, profetul, pe când a început să se roage a ieșit cuvânt de la Dumnezeu. (Daniel 9:23) Saul din Tars pe când se ruga a avut parte de vedenii dumnezeiești. (Fp. 9:11-12) Scriptura spune: „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit”. (Iacov 5:16b)

A TREIA ÎNVÎȚĂTURĂ: Apoi, avem dovada dumnezeirii. Matei notează: „El S-a schimbat la față înaintea lor; fața Lui a strălucit ca soarele, și hainele I s-au făcut albe ca lumina”. Mărturia Scripturii despre divinitatea Domnului Isus este copleșitoare. Vreau aici să amintesc însă ce scrie Iosif Flaviu, istoric și mare învățat evreu, contemporan cu Domnul și cu apostolii. În lucrarea „Antichități iudaice” scrie: „Atunci a apărut un om, dacă totuși ne este permis să-l numim om. Natura și înfățișarea lui externe era asemenea unui om, însă aparența era mai mult decât umană, iar lucrările sale erau divine: săvârșea minuni extraordinare și puternice. De aceea nu-l pot numi om. Pe de altă parte, ținând cont de natura comună, nu-l pot numi nici înger. Tot ceeace el făcea, datorită unei forțe invizibile, făcea prin puterea cuvântului și poruncii.”

A PATRA ÎNVĂȚĂTURĂ: O altă lecție predată de Schimbarea la față ne spune că înaintașii noștri în ale credinței sunt vii. Cuvântul spune că ucenicilor l-i s-a arătat Moise și Ilie stând de vorbă cu Domnul Isus. Dar Moise și Ilie au trăit cu multe generații înaintea ucenicilor? Da, dar iată moartea nu are ultimul cuvânt! Și pentru că moartea nu are ultimul cuvânt toți va trebui să stăm într-o zi înaintea Domnului. (Apocalipsa 6:9-19; 20:1-15) Moise și Ilie s-au arătat în slavă vorbind cu Domnul lor despre sfârșitul Lui, pe care avea să-l aibă în Ierusalim. Iată o dovadă în plus că arestarea, condamnarea și omorârea Domnului nu au fost momente de slăbciune, ci evenimete pregătite din timp pe care Fiul lui Dumnezeu și le-a asumat benevol în folosul nostru. (Tit 2:14)

A CINCEA ÎNVĂȚĂTURĂ: În timpul discuției, un nor luminos îi acoperă cu umbra lui din care se aude glasul Tatălui: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcera Mea: de El să ascultați!” Aceste cuvinte merită ele singure un studiu aparte. Acum voi atrage atenția doar la afirmația finală. Dumnezeu dorește să ascultăm de Fiul Său preaiubit. El este prorocul, învățătorul și examinatorul, anticipat de Moise. (Deuteronom 18:15-19)

A ȘASEA ÎNVĂȚĂTURĂ: O ultimă lecție; când au auzit ucenicii glasul lui Dumnezeu au căzut cu fața la pământ de spaimă. Înaintea lui Dumnezeu, pentru noi păcătoșii, nu este loc decât în țărână. În pământ îi venea să se bage lui Isaia când a văzut slava lui Dumnezeu, la pământ s-a întins ca mort Ioan apostolul când a văzut gloria lui Isus. Lucru minunat însă, Domnul S-a apripiat de ucenici, i-a atins, și le-a zis: „Sculați-vă, nu vă temeți!” În fine ucenicii au înțeles care era morala, și ei și noi aveam nevoia de această mărturie a divinității lui Isus din Nazaret. Mai târziu Petru scrie: „am văzut cu ochii noștri mărirea Lui”. (2Petru 1:16)