Doar prin ascultare
Autor: Ionescu Petru
Album: fara album
Categorie: Diverse
Doar prin ascultare
O vreme de-ncercare-ți stă în față
Cu lacrimi și dureri ce vor veni
În orice seară, -n orice dimineață
Ca să înveți mai răbdător a fi.
N-ai să-nțelegi poate de ce ea vine
Când n-o dorești și nu ești pregătit
Da-i de folos căci te face pe tine
Mai înțelept, mai credincios, smerit.
Te roagă-n acest timp să ai putere
În inimă spre-a nu descuraja
Și s-aduci roada care ți se cere
În locu-n care pus ești a lucra,
Căci de pornești cu râvnă în lucrare
Pe-ogorul sfânt avea-vei un folos
Vei fii mai credincios în încercare
Mai iubitor și mai evlavios.
Când încercarea vine peste tine
Ca să se-arate-ncredințarea ta
Lucrează ca și-n zilele senine
Pentru Cel Sfânt făcând doar voia Sa,
Căci doar prin ascultare cu credință
Vei trece prin orice fiind supus
Cu Domnul Isus tu ai biruință
Orice-ar veni spre patria de sus.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/255060/doar-prin-ascultare