Să Te laud, îmi doresc!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Dragostea lui Dumnezeu
Categorie: Laudă și închinare
Să Te laud, îmi doresc!


Vas de cinste vreau să fiu
Ca să te mândrești cu mine
Să nu umblu prin pustiu
Să Îți fac din nou rușine.

Luminează calea mea
Să văd bine, deslușit,
Să umblu corect pe ea
Să înțeleg unde am greșit,

Să cinstesc Numele Tău
Care e măreț și sfânt,
Scump și mare Dumnezeu
Cât trăiesc pe acest pământ.

Să Te laud îmi doresc
Pentru toate ce mi-ai dat
Onoare, să-Ți dăruiesc
Domnul meu cel minunat!

Căci Tu ești comoara sfântă
Ce-a venit în calea mea,
Gura mea cu drag Îți cântă
Imnuri, înspre slava Ta

Vreau să Te slujesc Isus
Cu toată puterea mea,
Gândul meu, e la cer sus
Să trăiesc de-a pururea.

Eu nu vreau să ațipesc
Ca cele zece fecioare
Vreau cu drag să Te primesc
Când din cer, cu forță mare

Vei veni, să ne răpești
Să-Ți vedem fața senină,
Vreau atunci, să mă găsești
Candela, să-mi fie plină

Ca să Te pot însoți
În alaiul Tău ceresc,
Să mă îndrept spre veșnicii
Cu acei ce Te iubesc

Ca să gust din slava Ta
Cu acei care au plecat
Să Îți cânt de-a pururea
Sus în cerul minunat!

Amin

Câmpia Turzii, 12 august 2023
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/255085/sa-te-laud-imi-doresc