Străin am fost Isuse
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Străin am fost Isuse, prin lumea de durere,
Fără de mamă, Tată, sau dulcea mângâiere,
Pe-obrajii plini de lacrimi, vre-un zâmbet n-am avut,
Numai în clipa-n care, pe Tine te-am știut.

Pe-adâncul de suspine, m-au dus adesea-n noapte,
A răului străine, și-ntunecate șoapte,
Să fiu fără lumină, dar nu am rătăcit,
Căci Doamne-a mea privire, pe Tine te-a zărit.

Străin am fost de harul, ce Tu l-ai revărsat,
Din clipa când spre mine, din ceruri te-ai uitat,
Să nu mă pierd în noaptea, la pândă ce-i mereu,
Ai hotărât ca parte, să am de harul Tău.

Ai hotărât de oameni, Tu să mă izbăvești,
O-ntreagă veșnicie, ca Tu să mă iubești,
Ai hotărât și milă, s-arăți în dreptul meu,
Ai hotărât Tu Doamne, să fiu... copilul Tău.

Străin am fost în viață, De cei din jur uitat,
Flămând de bunătate, dar Tu mi-ai arătat,
Cât este ea de mare, din ea mi-ai dăruit,
Din zorii dimineții, până-n al ei sfârșit.

Mi-ai luat singurătatea, ce-n față mea stătea,
Și urma ei Isuse, a șters iubirea Ta,
De-atunci am fericire, de când te-am întâlnit,
În orice clip-a vieții, mă simt... cel mai iubit.

Mi-ai luat Tu și suspinul, l-ai auzit de sus,
De Tine niciodată, eu nu mai sunt ascuns,
Nici umbrele străine, vre-o dat nu vor putea,
Să-mi dea singurătatea, căci am prezența Ta.

Nici șoaptele din noapte, din ceasul cel târziu,
Nu pot ca să mă ducă, în greul lor pustiu,
Eu merg numai pe urma, ce-n urmă ai lăsat,
Pe ea mi-ai spus Isuse, că nu-s singur vre-o dat.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/255191/strain-am-fost-isuse