Să-mi fie calea mai ușoară
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Să-mi fie calea mai ușoară,
Atât de mult eu mi-am dorit,
Fără dureri, fără de lacrimi,
Dar doar în cer cu un sfârșit.

Sa-mi fie drumul fără dealuri,
Mi-ar fi plăcut... dar trecător,
Pe el să am acele aripi,
Ce bat spre ceruri doar să zbor.

Să-mi fie vreau numai un zâmbet,
Trăirea pe pământ mereu,
Dar să sfârșesc la brațul care,
El este braț de Dumnezeu.

Să cânt din zori de fericire,
Sub soare nu sub stropi de ploi,
Să-mi fie cea vieții mele,
Fără suspine sau nevoi.

Mult mi-aș dori însă am parte,
De-amărăciuni în drumul meu,
De lacrimile suferinței,
Și de-ntristari ce vin mereu.

Am parte și de prigonire,
Dar mă învața-l Său cuvânt,
Că drumul către Țara sfântă,
Este aceasta pe pământ.

E printre munții ce se-naltă,
E printre valuri care vin,
E drumul către cer cu pietre,
Ce-aduc adâncuri de suspin.

E drumul ce mi-e sub picioare,
Și pentru el îi mulțumesc,
Chiar de e greu, chiar de mă doare,
Pe el o clipă nu opresc.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/255194/sa-mi-fie-calea-mai-usoara