Îți sunt dator mereu Isuse
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Îți sunt dator mereu Isuse,
Și niciodat nu voi putea,
Să-ți răsplătesc iubire-adusă,
Murind pe dealul Golgota.

Să-ți răsplătesc și umilința,
Ce pentru mine ai răbdat,
Nu voi putea eu niciodată,
Ce pentru noi cândv-ai lăsat.

O mult prea mare... sfântă jertfă,
Tu pentru mine ai adus,
Nu pot să-ti răsplătesc privirea,
Când biciuit priveai în sus.

Să am eu parte de iertare,
Când Tu la Tatăl mijloceai,
Când în durere... suferință,
Pe cruce Doamne te zbăteai.

Îți sunt dator pentru iubirea,
Ce-ai arătat-o când lovit,
Erai Isus de o mulțime,
Și tot de ea batjocorit.

Nu am eu nici-o răsplatire,
Ca să îți dau... ești Dumnezeu,
Și tot ce astăzi mă-nconjoară,
Este Isuse doar al Tău.

Ai dus o cruce pentru mine,
Și o povar-atât de grea,
Să-ți răsplătesc eu truda Doamne,
O... niciodată n-aș putea.

Tu ai făcut ca eu la capăt,
Să te-ntâlnesc Isus iubit,
Acea-ntâlnire-a fost adusă,
Pe cruce când te-au răstignit.

Îți sunt dator pentru jertfire,
Și pentru tot ce ai făcut,
Când pentru mine Tu Isuse,
În suferințe ai tăcut.

Mi-e inima de Tine plină,
E tot ce eu îți pot a da,
Căci nu exist-o răsplătire,
Tot ce-i măreț e-n palma Ta.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/255207/iti-sunt-dator-mereu-isuse