Strigă inimă mai tare, după Dumnezeul tău,
Lasă-te de El condusă, căci El duce ce e greu,
Strigă către sfântul soare, să se-audă glasul tău,
El să treacă de hotarul, ce-i întins de cel ce-i rău.

Tu să nu te dai bătută, orișicât de greu ți-ar fi,
Să te zbați întotdeauna, orice tu ai întâlni,
Strigă-ți strigătul de jale, cântă și durerea ta,
Dumnezeu să o audă, să o poată vindeca.

Plângi când mare ți-e-ntristarea, bucurii ca să primești,
Tu ascunsă-n suferință, să nu stai... oriunde ești,
Strigă să se-audă tare, peste munți și peste văi,
Și atunci când te-nconjoară, gurile acelor răi.

Nu te îndoi ci crede, că îl ai de partea ta,
Pe Isus Mântuitorul, să îl strigi nu înceta,
Până dincolo de stele, dincolo de ce-i văzut,
Al tău strigăt fă să treacă, ca să fie cunoscut.

Nu te scufunda o clipă, în tăcere ca să fii,
Singură... căci tu iubită, ești cu-o dragoste dintâi,
Inimă-n singurătate, poți ca să te pierzi pe drum,
Strigă... strigă cât mai tare, ești la capătul de drum.

Și să fie-a ta strigare, ca un cânt pe verzi câmpii,
Ca un zâmbet ce se-aude, doar curat... printre copii,
Inimă deschide gura, laudă neâncetat,
Și vei fi mereu purtată, pe o mână de-Mpărat.
Amin