Nu-i prăpastie mai mare
Autor: Augustin Tecar
Album: De la Adevăr la dreptate
Categorie: Slujire
Nu-i prăpastie mai mare
Ca-ntre drept și vremea sa,
Căci ai lui nu sunt în stare
Să-i dea sprijin pe cărare,
Pentru a-l înțelege și urma
Așa cum el i-ar îndruma.
Chiar spunând el adevărul
Ce mai târziu se va ivi,
Cu-ngustime respingându-l
Și prea puțin înțelegându-l,
Ei se-mpiedică a-l primi.
Greu le este-a se smeri.
Însă mai târziu, când vine
Vremea despre care-a spus,
Când au strâns numai rușine
Și fericirea lor e doar ruine,
Recunosc valorile de sus.
Dar atuncea el s-a dus...
Marii oameni totdeauna
Greu sunt înțeleși de-ai lor.
Ei văd ce alții nu văd acuma
Și-au nădejde doar cununa.
Ei trăiesc de-acum în viitor,
Dar puțini pășesc pe urma lor.
Unii-i vor urma din urmă,
Poate mai adânc arând,
Însă ei au brazda primă,
Ei au trasat-o cu rimă,
De la ei e primul gând.
Să-i urmăm curați trăind.
Adevărul și de-aceea
Poate că nu place-oricui:
Că e gol, nu-i epopeea,
Cu zorzoane-i parodia.
Adevărul are drumul lui
Și nu-i râde nimănui.
Sufletele mari asemeni
Culmilor înalte sunt
Deseori închise-n neguri,
Deci lipsite de onoruri,
Deseori în ploi și vânt,
Cu necazuri pe pământ.
Însă veșnica răsplată
A drumului spinos și greu
Pentru sfinți este păstrată,
Nu se pierde niciodată.
Cel ce știe drumul tău
Este singur Dumnezeu.
Amin.
(Duminică, 29 martie 2020)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/255305/nu-i-prapastie-mai-mare