Înspre veșnicia sfântă
Autor: Florența Sărmășan
Album: Dragostea lui Dumnezeu
Categorie: Slujire
Înspre veșnicia sfântă


Nu mă voi lăsa de Tine
Orice ar fii, eu Te iubesc
Du-mă la liman cu bine
Dumnezeule ceresc,

Dă-mi putere, să fiu tare
Când în cuptor eu voi fi
Ai milă și îndurare
Doamne, nu mă părăsi!

Gândurile mele bune
Să mă ajuți, să le împlinesc
Să plece de lângă mine
Cel rău, că nu-l mai slujesc

Destui ani mi-am irosit
După pofte și rușine
Toate mi le-am împlinit
Nu Te cunoșteam prea bine

Nu prea știam despre Tine
Nu știam, câte ai făcut
Nu știam că Tu faci bine
Că ești al omului, scut

Dar acum inima mea
Te cunoaște, și-a simțit
Binele ce îl poți da
Omului care-i smerit

Nu-i mai neajutorată
De când Tu o ogoiești
E puternică, curată
Căci Tu Doamne, o întărești

Eu doresc Isuse drag
Ca să fiu mereu cu Tine
Să trec al cerului prag
Cu acei de lângă mine

Să devin, nemuritor
Așa cum Tu ai promis
Înspre ceruri călător
În frumosul Paradis.

Amin

Câmpia Turzii, 19 august 2023

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/255312/inspre-vesnicia-sfanta