Stârnește-n mine viscolul iubirii
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 4
Categorie: Diverse
1. Stârnește-n mine viscolul iubirii,
Isuse, să doboare tot din cale,
/: Din rădăcini să scoată pomii urii,
Spre înnoirea viței voii Tale. :/

2. Să picure mireasma veșniciei
Din tot ce fac, în scurta mea trăire,
/: Nimic din ce-i supus vremelniciei
Să nu mă-mpiedice-n mărturisire. :/

3. Stârnește-n mine viscolul iubirii,
Grădina vieții sa mi-o pregătească,
/: Și tot ce aparține nemuririi,
Spre slava Ta, de-a pururi să-mi rodească. :/

I: Cântările Harului, Volumul 4, cântarea 150
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/255330/starneste-n-mine-viscolul-iubirii