Încredințează-ne, iubire
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 4
Categorie: Diverse
1. Încredinţează-ne, iubire,
Că-n clipa-n care-am acceptat
Sa dăm un preţ de plâns ori sânge.
E tot așa cum l-am fi dat.

R1: C-atunci când acceptăm Lumina,
Am și ajuns sfințiți de ea.
C-odată noaptea biruită,
Nu-i luptă să mai fie grea.

2. C-atunci când acceptăm calvarul,
Am și ajuns biruitori,
Că cel ce-a-nvins, în el, viaţa,
E-nvingător de mii de ori.

R2: C-atunci când acceptăm ocara,
Nimica nu va fi mai greu.
Vor curge pietrele, dar ochii
Ni-i vom scălda în Dumnezeu.

3. C-atunci când acceptăm mormântul,
Am și ajuns nemuritori.
Pot cât vor vrea să ne zdrobească,
Noi și suntem biruitori.

R3: Că moartea acceptată vrednic
Și liniștit și curajos,
E-o biruință și-o cunună
Și-o-mpărățire cu Hristos.

I: Cântarile Harului, Volumul 4, cântarea 162
Text: Traian Dorz
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/255343/incredinteaza-ne-iubire