Trecea un om...
Autor: Maria Luca
Album: clocot de cuvinte
Categorie: Trezire si veghere
Trecea un om pe drumul vieții...
Trecea de gânduri apăsat
Se întreba unde-a greșit
De fericirea n-a aflat...
Se mai oprea din când în când
Privind în urmă... pașii lui
Adesea s-au pierdut pe calea
Ascunsă-n umbra timpului...
Și-ar fi dorit și el să afle
Măcar un strop de fericire,
Să simtă înflorind în pieptu-i
Acel grăunte de iubire
Dar prea grăbit să strângă-averi
Tot alergând către niciunde
Nu a simțit că viața trece
Că iarna trupul îi pătrunde
Și-acum, cu slabele-i puteri
Pășea spre-un mâine neștiut
Purtând povara unui gând
Ce-ades l-a frânt și l-a durut:
O, dacă-n drumul meu prin lume
L-aș fi ales pe Dumnezeu
Să-mi fie-n viață Călăuză
Și Ajutor în ceasul greu
Acum n-aș mai ofta pe cale
Și teama nu m-ar copleși
Căci El mi-ar da încredințarea
Că sunt iubit și pot iubi!
O, suflet drag... cât încă bate
În piept inima, nu uita
Că Dumnezeu din cer te-așteaptă
Și vrea să intre-n viața ta!

Vulcan-28-08-2023
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/255527/trecea-un-om