Aş vrea să-Ţi aud vocea mai clar şi mai domol,
Oare mă laşi să lunec, să mă lovesc de stânci?
Simt carnea cum se rupe şi rănile-s adânci,
Din margine de stâncă mă prăvălesc în gol...

Aş vrea să strig mai tare,nu-i nimeni să m-audă,
Gâtul mi-e uscat şi sunetele pier...
Une sunteţi oameni, unde eşti arcer?
Se-ascute coasa morţii să taie iarba crudă?

Fiindcă mai simt durere însamnă că sunt viu,
Credeam în fundul gropii că nu mai am scăpare...
Urechea mea discerne sunetul vocii Tale:

-Ţi-am auzit strigarea şi bine Eu te ştiu,
M-aplec acum spre tine cu braţul Meu cel tare,
Sunt Cel ce are milă, sunt plin de îndurare.