Să nu ne laşi Părinte! E-atâta teamă-n lume
Şi-atâta nepăsare se-ascunde printre noi
Ispitele sunt multe şi macină credinţa
Căci rătăcim adesea şi-n suflet suntem goi...
Să nu ne laşi Isuse! În depărtări se-aude
Furtuna cum mugeşte şi valuri cum lovesc
Pământul în adâncuri oftează şi îl doare
Căci oamenii îl uită şi nu îl mai iubesc...
Să nu ne laşi Părinte! Atâtea boli ne-apasă
Şi-atâtea gânduri Doamne, din linişte ne fură,
Iubirea e lăsată să zacă prin unghere,
Umbrită de-alergarea după averi şi... ură!
Să nu ne laşi, căci dorul ne mistuie fiinţa,
Iar ochii sunt izvoare ce viaţa ne inundă
Şi fiecare zi când nu-Ţi simţim prezenţa,
E rece şi e fadă şi-n iarnă ne afundă...
Şi iar m-aplec la cruce... şi iar privesc spre ceruri
Să caut din nou acolo a dragostei sorginte
Şi strig cu-a mea fiinţă, cu tot ce am şi simt:
-Rămâi, rămâi cu noi! Să nu ne laşi Părinte!

Vulcan-31-08-2023
Mary