Din cel mai depărtat adânc Te chem, Isuse,
Mi-s răsăriturile-acum de mult apuse,
Și nu mi-a mai rămas decât să strig spre Tine,
Ca milă-n îndurarea Ta să ai de mine.

Ascultă-mi glasul când Te chem, și ia aminte
La rugăciunea mea, Te rog, Te rog fierbinte,
Dar nu-mi păstra 'naintea Ta nelegiuirea,
Căci altfel, cum mi-aș ridica spre cer privirea?

Ca-n teamă sfântă să trăiesc, mi-ai dat iertare,
Și doar prin bunătatea Ta stau în picioare;
În Tine sufletul meu trist nădăjduiește
Că vei aduce ziua când se împlinește

Făgăduința Ta. Mult, mult o-aștept să vină,
Mai mult c-ai dimineții zori, și-a lor lumină
E așteptată de străjeri; și-aștept, Isuse,
Mai falnic răsărit să-mi dai ca cele-apuse.

Numai la Tine pot găsi răscumpărare,
Numai la Tine e belșug de îndurare,
Numai în Tine, Domnul meu, e-a mea speranță,
Numai cu Tine sufletul mi-e-n siguranță.