Nimic nu sunt fără iubire, chiar dacă eu aș proroci,
Nimic nu sunt fără de milă, oricâte daruri aș primi,
Căci fără dragoste sunt frunza, de vânt ce-i dusă ea mereu,
Fără de milă sunt acela, ce face răni fratelui său.

Nimic nu sunt dacă orfanul, de mine nu e ajutat,
Dacă nu plâng cu cel ce plânge, când este-adânc îndurerat,
De nu hrănesc flămândul care, el este fără ajutor,
Sunt un nimic... fără valoare, dacă nu am în piept un dor.

De nu mi-e inima deschisă, sunt pulberea de praf zburând,
Sunt umbra firului de iarbă, ce se întinde pe pământ,
Sunt ca o floare vestejită, de nu iubesc cu foc aprins,
Sunt o făclie fumegândă, în lupte sunt acel învins.

Nimic nu sunt fără de Domnul, de n-am asemănarea Sa,
De inima îmi este goală, de bunătate n-am în ea,
De nu-s pe urma ce-a lăsat-o, nimic nu sunt pe-acest pământ,
Nu aș avea înaintarea, spre locul veșnic ce e sfânt.

De n-am privirea ațintită, dacă nu trece ea de nori,
Nimic nu sunt, sunt o valoare... din neamul fără de valori,
Sunt ca o trestie-ndoită, de nu iubesc în viață eu,
Sunt cu sfârșit de n-am credință, fără-nceput cu Dumnezeu.

Nimic nu sunt... doar o țărână, ce nu se poate modela,
De n-am în viață ascultare, de nu sunt după voia Sa,
M-ar înghiți adâncul care, de rătăcire este plin,
Ce mă va duce unde totul, și o vecie e-un suspin.
Amin