Cine poate-a mea iubire ca s-o ia din pieptul meu
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Cine poate-a mea iubire, ca s-o ia din pieptul meu,
Căci ea arde... e aprinsă, numai după Dumnezeu,
Cine poate să-mi oprească, visul meu ce este-n zbor,
Cine poate să mă smulgă, când Isus îmi e izvor.

Cine poate să-mi aplece, ochii când tăria mea,
Este mâna cea strapunsă de pe dealul Golgota,
Cine poate să mă facă, ca să tac... atunci când eu,
Îl slăvesc cu bucurie, pe-al meu mare Dumnezeu.

Cine poate să-mi oprească, inima când bate ea,
Pentru cer... pentru Acela, care poate-a mângâia,
Cine-mi poate lua credința, ce-i sădită de un Sfânt,
Cine poate să dărâme, ce-a zidit El pe pământ.

Oricât oamenii încearcă, niciodată n-ar putea,
Ce mi-a fost lăsat din ceruri, ei aici ca să îmi ia,
Căci din mâna cea cerească, am primit tot ce-am primit,
Și puterea de-a rămâne, în picioare prigonit.

Harul Său mă-nviorează, cei din jur când mă rănesc,
Glasul Său șterge suspinul, eu din care mă hrănesc,
Prin cuvânt am mângâierea, ca să fiu eu mângâiat,
Vremea când mi-aduce-n față, al ei timp ce-i tulburat.

Omul e nimic sub soare, și oricât ar încerca,
Să mă scoată de sub harul, Domnului... nu va putea,
Căci un om... el om rămâne, Domnul este Dumnezeu,
El mi-e scut în orice clipă, de om teamă... nu am eu.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/255915/cine-poate-a-mea-iubire-ca-s-o-ia-din-pieptul-meu