Mi-a dat învierea
Autor: Viorica Stela Dan
Album: Fascicol de lumină
Categorie: Laudă și închinare
MI-A DAT INVIEREA

Neprihănitul Isus, până la moarte ascultător,
EL, Cuvântul, din cerul gloriei coborâtor,
A părăsit slava cerească, să-mi fie apărător,
Să-mi dea o nouă viaţă, a neprihăniților.

Păcatul meu cerea plată sumbră: moarte!
Dar, de-o iubire veșnică am avut parte.
Printr-o jertfă am primit îndurare aparte,
O bunătate imensă m-a pus în a vieții carte.

Din sânge Sacru a picurat iertare peste mine,
S-a revărsat viață din blândețea iubirii divine.
Inima mea, cu totul, azi lui Isus aparține,
Mântuirea prin Hristos e deja certitudine.

Isus a călcat moartea şi mi-a dat învierea,
Iubirea imensă pe cruce, mi-a dat înfierea.
Din groapa pierzării, mi-a pregătit salvarea.
Dragostea divină a revărsat deplin mântuirea.

Brațul Său puternic pe stâncă mă ţine,
Orice durere adâncă e gata să-mi aline.
Prin Isus, cerul mi-e casă, îmi aparține.
În brațele Sale, mă simt nespus de bine.

Îmi doresc, să ajung ca Isus, în sfințire,
Să trăiesc semnificația cuvântului iubire,
Să pășesc pe urmele pașilor de neprihănire,
Să-L slăvesc ceas de ceas c-o sfântă trăire.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/256000/mi-a-dat-invierea