Ce faci tu, aici?
Autor: Virgil Vîrstă
Album: fara album
Categorie: Diverse

. . Ce faci tu, aici!

                                   1 Împărați 19:8-9

            „Ilie s-a sculat, a mâncat și a băut, și cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta, a mers patruzeci de zile și patruzeci de nopți până la muntele lui Dumnezeu, Horeb.

            Și acolo, Ilie a intrat într-o peșteră și a rămas în ea peste noapte. Și cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Ce faci tu aici, Ilie?”

            În Scriptură sunt foarte multe întrebări pe care Domnul Dumnezeu le adresează omului, creatura mâinilor Sale; omul făcut după chipul Său și așteaptă răspuns de la fiecare. Pentru că Domnul Dumnezeu nu Și-a abandonat creatura, ci dimpotrivă este atât de interesat de ea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu ca jertfă pentru salvare de la moarte.

            Spre exemplu, pe unul îl întreabă ca și pe Adam: Unde ești?

            Pentru că poți să fii în Adunare cu trupul. Poți să fii prezent fizic în mijlocul fraților, dar cu inima închisă, cu gândurile și cu sufletul să fii departe… Și Domnul te vrea aici cu trup, suflet și duh. Să te bucuri de El și El de tine!

            Pe altul îl întreabă, ca și pe Ilie în pustie:

            Ce faci tu aici? Ce preocupări ai astăzi?

Te preocupă ceea ce se întâmplă „afară”, unde sunt „câinii” și făcătorii de rele, sau te preocupă „staulul” unde sunt „oile”, adunate în jurul Păstorului lor?

            Sau te întreabă ca și pe Simon: „Mă iubești tu…pe Mine, mai mult decât ceilalți?”

            Doamne! Tu pe toate le știi!

            Da, este adevărat că Domnul, pe toate le știe, dar așteaptă un răspuns clar, ferm, hotărât din inima ta!

            Știi că Te iubesc și că Te doresc, mai mult decât dorește cerbul izvorul cristalin.

            Te aștept mai mult decât așteaptă străjerul dimineața!

            Vino, Doamne!

            Cuvintele acestea le vrea, să fie rostite de tine, suflet drag.

            Pe altcineva îl întreabă: „Vrei să te faci sănătos?”

        Poate cineva așteaptă un „vindecător”, din America, sau din Asia; sau alt cineva așteaptă pe unul care se laudă cu minunile pe care le-a săvârșit în nu știu ce parte a lumii...

          Astăzi îți spun, suflete drag, pentru că Domnul mi-a pus trâmbița la gură: Este Unul aici, în mijlocul nostru, care nu se laudă, nu face vâlvă; este Unul între noi care poate totul în toți!

            Dar te întreabă cu drag: vrei să te faci sănătos?

            Dacă răspunsul tău este: Da, vreau!

            El îți va spune: ridică-ți „patul” și umblă.

            Mântuitorul te mai întreabă: „Ce vrei să-ți fac?”

            Și răspunsurile pot fi diferite; vezi Doamne că mă zbat în încercare, sau în durere. Vezi că sunt bolnav și medicii nu au soluții pentru vindecarea mea!

            Da, văd zice Domnul, dar vreau să aud din gura ta, dacă vrei cu adevărat ca Eu să te fac sănătos…

            Vreau să aud din gura ta, că Mă iubești și vrei să Mă cinstești cu viața ta; vreau să aud din gura ta că vrei să te vindec Eu și nu altcineva; vreau să aud din gura ta că îți dorești ca Eu să-ți fac binele și nu altul. Vreau să aud că ai venit în locul acesta să te întâlnești cu Mine și că nu ai altă preocupare, decât să stai de vorbă cu Mine și să Îmi sorbi cuvintele ca și Maria din Betania.

            Vrei Binecuvântarea lui Dumnezeu?

            Vrei iertare de păcate?

            Vrei mântuire?

            Vrei izbăvire?

            Vrei vindecare?

            Este Unul aici, în mijlocul tău poporule, care poate totul în toți!

            Este Isus Cristos, care este Domnul!

            Stai de vorbă cu El! Mărturisește-I Lui toată viața ta.

            Și nu vei rămâne dezamăgit.

            Scriptura vorbește despre un om care nu a trăit așa de mult ca și părinții, bunicii și străbunicii lui și anume, despre Enoh. El a umblat pe pământ, 65 de ani pentru sine și după ce l-a născut pe Metusala, n-a mai umblat pentru sine, ci a umblat pentru Dumnezeu, împreună cu Dumnezeu.

            Nu Dumnezeu a umblat cu Enoh, ci Enoh a umblat cu Dumnezeu. Așa găsim scris în Scripturi.

            De la nașterea sa și până când a născut la rândul lui pe Metusala, timp de 65 de ani, Biblia nu vorbește nimic despre Enoh pentru că umblarea fără Dumnezeu nu are semnificație, nu are valoare și nu are importanță în ochii lui Dumnezeu.

          Fără Dumnezeu, viața omului este zero, sau nu este „nimic" și nu se pune în balanța Domnului.

           Noi am vrea ca Dumnezeu să umble pe cărările noastre, însă Dumnezeu nu dorește lucrul acesta, pentru că drumurile noastre duc la moarte: Proverbe 14:12; 16:25 „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte”. „Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte.” Nu întâmplător, Domnul Dumnezeu vrea să ne salveze de la moarte și ne cheamă să călcăm fără șovăire pe urmele Sale.

        Pentru că ceea ce are importanță și are valoare totală în viața unui om, este umblarea cu Dumnezeu, în ascultare, în cunoaștere și împlinire a voii Sale. Calea lui Dumnezeu duce la viață și se sfârșește acasă, acolo unde locuiește El.

            „Caci căile Mele nu sunt căile voastre... ”, zice Domnul.

            Citim în Cuvântul lui Dumnezeu, printre rânduri, faptul că Domnul Dumnezeu Și-a exprimat dorința să se apropie mai mult de popor și pentru aceasta, vrea să locuiască chiar în mijlocul lui.

            De aceea, îi dă lui Moise, pe munte, chipul, sau planul locuinței Sale, adică Cortul întâlnirii.

           Același dor Îl leagă și astăzi pe Domnul, și anume, să locuiască în mijlocul poporului Său, respectiv, în mijlocul Bisericii. Pentru că, așa cum știm din experiențele noastre, distanța produce durere, sau un dor care iți macină sufletul și inima, pe când apropierea creează o stare de bine, de liniște, de pace.

            Tocmai aceasta ne oferă faptul că Domnul Isus este în mijlocul nostru, un confort spiritual și o siguranță de viață.

            Tot așa cum un mire care își iubește mireasa și vrea să fie lângă ea, tot la fel Mirele Isus vrea să stea lângă iubita Sa Biserica, aleasă ca mireasă.

            Dumnezeu să ne binecuvânteze.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/256001/ce-faci-tu-aici