În inimă mi-a-nmugurit un munte
pădurile întinse de brazi îi umflă plămânii
zilele se învârtesc în jurul lui
într-un anumit fel
nopţile ca nişte zaruri se rostogolesc apoi
intrinsec peste pajişti

turmele întâmplărilor nu sunt de capul lor
Păstorul cel bun le duce la ape
le veghează neliniştile şi le paşte în
povăţuirea divină

aici nu e criză ecologică
nu sunt incendii zurbave
iarba creşte chiar în cochilii
împreună cu melcii

dacă ai putea să-i pătrunzi înflorirea
muntele meu înmugurit pe aortă ţi-ar
destăinui ecoul cascadelor de tăceri
sigilate în rugi
şi epistole.