Tu, Cel Răstignit, Isuse
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 7
Categorie: Diverse
1. Tu, Cel Răstignit, Isuse,
dă-mi, Te rog, asemeni Ție,
inimă de milă plină
spre cei prinși de vijelie.
Să le pot vesti iubirea,
pe Golgota dată nouă,
ca să creadă, s-o primească
și să aibă viață nouă.
2. Tu, Cel Înviat, Isuse,
dă-mi din viața Ta putere,
celor morți în fărdelege
să fiu cale spre-nviere.
Și cu toții-n Templul vieții
să-Ți cântăm cu-nflăcărare
cea mai vie, cea mai sfântă,
cea mai proaspătă cântare.
3. Tu, Cel Înălțat, Isuse,
dă-mi din cerul Tău lumină,
și curaj să chem pierduții
ca la Tine toți să vină.
Fă prin sfânta-Ți mijlocire,
harul să ne copleșească,
să trăim, de-aici din lume,
viața Ta dumnezeiască.
4. Tu, Cel revii, Isuse,
dă-mi din slăvile-Ți preasfinte,
să Te-aștept în toată clipa
c-o iubire mai fierbinte.
Și să spun de Tine-ntruna
tuturor, cu nezăbavă,
ca în ceasul când veni-vei
să Te-ntâmpinăm cu slavă.
I: Cântările Harului, volumul 7, cântarea 282.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/256674/tu-cel-rastignit-isuse