Tot ce-am să mai spun
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 4
Categorie: Diverse
1. Tot ce-am să mai spun de-acuma,
vreau să-mi fie-atât de bun,
cum Hristos a zis și numa
cum Hristos a vrut - să spun.
Tot ce vreau să cânt să-mi fie
cât mai cald și mai frumos,
plin de har și măreție,
spre-a fi vrednic de Hristos.
2. Tot ce-am să mai fac, să poarte
semnul-nalt și sfințitor,
de dincoace de moarte
dă un nimb nemuritor.
Tot ce las să-mi fie-o zare
plină de cerești lumini,
fericind orice cărare,
vrednică de pași divini.
3. Tot ce cresc să-mi fie-o roadă
vrednică de-un strâns ceresc,
peste ea să se-ntrevadă
semnul cel dumnezeiesc.
Astfel să mă afle ceasul
așteptat și întâlnit,
când de-aicea ”bun-rămasul"
va fi-Acolo ”bun venit".
I: Cântările Harului, volumul 4, cântarea 287.
Autor text: Traian Dorz.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/256820/tot-ce-am-sa-mai-spun