Biruința finală
Autor: Iacob Coman
Album: Și să-L cunosc...
Categorie: Paște
Viața ta, a fost săpată în două palme.
Strivită de cuiul în care ciocanul lovea fără milă,
Prima palmă și-a stors din viața ei, câteva picături
Care au adus vindecarea rănii deschise
De atâția ani: păcatul.
Când tortura a trecut la cealaltă palmă,
Stropii de sânge ce se prelingeau printre degete
Vorbeau despre infinita iubire
Ce dă viață tuturor celor ce cred.
Printre ramurile cununii de spini
Fruntea divină emana multă seninătate
În care era ascunsă dragostea lui Dumnezeu.
Deși pironit, Hristos Domnul
A făcut ultimul pas, dobândind biruința finală:
”S-a sfârșit”
Acest glas de tunet a cutremurat pământul
Înmărmurind tot universul.
Peste veacuri înca i se aude ecoul.
Iubite ascultător, tu nu-l auzi?
Dinspre Golgota, continuă să vină aceeași veste buna:
Viața ta, a fost săpată în două palme.
Iar glasul divin de dincolo de mormânt
Îți amintește că timpul se incheie, spunându-ți:
”Vino!” Și cel ce aude, să zică:
”Vino!” Și celui ce îi este sete să
vină; cine vrea să ia apa vieții
fără plată.”
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/25694/biruinta-finala