Mulţumesc lui Dumnezeu
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Nihil Sine Deo
Categorie: Diverse
Mulţumesc lui Dumnezeu

Mulţumesc lui Dumnezeu pentru dragostea Sa mare
Ce Şi-a avut împlinirea, prin planul sfânt de salvare,
Când la Golgota în chinuri, în moarte S-a completat
Prin Jertfa singurului Său Fiu, ce la cruce-a triumfat,
Vestind astfel lumii-ntregi, din păcat răscumpărare.

El a dus greaua povară, a păcatelor, purtând crucea
Şi-a căzut sub istovire, când urca muntele-atuncea,
Însă, deloc n-a dat înnapoi, şi-a purtat pân-la Calvar
Coroana de spini pe frunte, să dea mântuirea-n dar,
Amintindu-Şi că prim chinuri, viaţa veşnică-aducea.

Mulţumesc lui Dumnezeu, pentru că din largul lumii
M-a chemat spre mântuire din abisul negru-al humii,
Căci trăind în neştiinţă, viaţa-mi neavând vreun sens
El atunci mi-a demonstrat, că-n Jertfire-i un consens,
Şi-n planul de mântuire, sunt salvaţi din foc tăciunii.

Şi-am putut ca să-nţeleg, că-n ordinea sfântă, divină
A fost pace şi-armonie, pân-ce-acel, ce sta-n lumină,
La tronul lui Dumnezeu, Lucifer, a vrut să fie-nălţat,
Mult mai sus... de Creatorul, făcând cel dintâi păcat,
Când s-a sumeţit să-afirme, că-n pretenţii n-are vină.

Mulţumesc lui Dumnezeu, pentrucă din marea luptă
Mihail, a ieşit învingător, iar oştirea de-îngeri ruptă,
Împreună cu Lucifer, din cer, a fost alungată afară
Restabilind din nou pacea, şi-ordinea ca-ntâia oară
Şi nici când şi nici-odată, ea, nu va mai fi întreruptă.

Şi când omul cel creat, în Rai, de ispită a fost învins
Războiul, s-a dus mai departe şi vrăjmăşia s-a-ncins
Pe pământ, între femeie şi şarpe, care, fiind alungat
I s-a spus, că iarăşi omul, va putea, să fie recuperat,
Prin Sămânţa zdrobitoare, prin Jertfa-I ce l-a cuprins.

Mulţumesc lui Dumnezeu, pentru sfânta Sa dreptate
Ce la cruce a demonstrat, căci oricât de mari păcate,
Omul le-ar putea comite, prin Sangele Jertfei vărsat
De Providenţa Prea Sfântă, va putea fi-n veci, iertat,
Căci la muntele Calvarului, păcatele-au fost anulate.

Domnul, prin planul de mântuire a salvat creaţiunea
Pusă în marele pericol, de-ai nesocoti-Nţelepciunea,
Lui Dumnezeu, Creatorul, ce, de legi S-a înconjurat
Şi, care, susţinea Lucifer, de ce-ar fi de neschimbat?
Dar, în marea controversă, mai sus a fost Raţiunea.

Mulţumesc lui Dumnezeu, pentru-a Lui Neprihănire
Ce-a strălucit peste vremuri prin Planul de Mântuire,
Şi care la-a sa împlinire, când ceasul ceresc a sunat
Taina ascunsă în veşnicii, în corp uman, S-a-ntrupat,
Ca să reîntregească iarăşi totul, întocmai ca la zidire.

Prin Isus, Sămânţa făgăduită, după-a omului cădere
Tătăl şi cu Fiul Său, s-au plecat, să aducă mângâiere,
Lumii întregi care zăcea, în păcat şi prinsă în lanţuri
De-amăgirile idolatre, timp de patruzeci de veacuri,
Zbătându-se în chinuri amare, în necazuri şi durere.

Flavius Laurian Duverna
02 noiembrie 2009
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/25725/multumesc-lui-dumnezeu