Nemărginită dragoste dintâi
autor. Diana (G. U)

Îți spun... Iubitul meu.
Ai pus o măsurătoare cercetării, una vremii, ai măsurat suferința, ai cântărit necazul.
Ai dat un miros florilor, o strălucire soarelui, un loc stelelor.
Ai dat un sfârșit răsăritului, ai dat început apusului.
Dar Doamne...
Iubirii nu i-ai dat hotar, nici răsărit nici apus, nici odihnă.
E un foc ce nu e stins, e un izvor ce nu seacă, e o apă cristalină ce lasă în urmă un cuget curat.
O... ce minunată ești tu dragoste dintâi. Ce minunată e clipa ta.
Nu îi văd marginea, nici nu o caut Doamne.
În mijlocul ei să mă ții, Căci Tu o cunoști cel mai bine.
Ai dat o răcoare ploilor, ai dat un senin norilor, un glas vântului dar dragostei ce i-ai dat?
Ce i-ai dat Doamne, căci nu mă satur să o am, nu mă satur să mă hrănesc din ea, inima-mi aleargă la glasul ei, focul mă arde când o cobori... ce i-ai dat... ce este ea? , ... oare nu e din Tine? ? ! !
Îți spun... Iubitul meu.
Ai dat culoare dimineții, sclipire stropilor de rouă, fiecărui anotimp, dar iubirii?
Ce culoare i-ai dat Doamne căci nu mă satur să o privesc.
Este ea o toamnă? , sau albul zăpezii? , este o adiere caldă? , o rază fierbinte? , ce este Doamne! ! !
Cât de mare este? , căci ai învelit cu ea pământul, ai dat splendoare cerului, ea dă foșnet pădurii, ea face apele albastre, o Doamne cine ești?
Îți spun... Iubitul meu.
Cine ești de ai intrat în inima mea?
O simt pe palmele Tale, da... la pieptul Tău.
Nemărginită dragoste dintâi.
Amin