O, semnul cuielor
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 5
Categorie: Diverse
1. O, semnul cuielor cumplite,
ce mâinile Ți le-au străpuns,
ce-adânc vedem în el, Isuse,
al fărdelegilor răspuns.

R1: O, semnul spinilor ce fruntea
usturător Ți-au sângerat,
ce-adânc vedem în el durerea
/: cu care ne-ai răscumpărat. :/

2. O, semnul suliței ce coasta
Ți-a despicat-o ascuțit,
ce-adânc vedem în el iubirea,
ce ne-a spălat și ne-a sfințit.

R2: O, semnele durerii Tale,
pe care Le-ai răbdat supus,
ce-adânc vedem în ele prețul
/: iertării care ne-ai adus! :/

3. Isuse, toate-a-noastre semne,
de răni și chin, odată pier,
dar semnele durerii Tale,
se vor vedea pe veci și-n cer.

R3: Ca-n veci, privindu-le, Isuse,
să ne-amintim cât ne-ai iubit,
cât de adânc ne-a fost păcatul
/: și cu ce preț ne-ai dezrobit. :/

I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 46.
Autor text: Traian Dorz.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/257587/o-semnul-cuielor