Soluție Dramatică

Păcatul mă sufocă, mă toacă, mă încinge,
Mi se strecoară-n suflet, îmi clocotește-n sânge,
O supărare mare, un chin cumplit mă-neacă,
Nimic nu-i să m-aline, durerea ca să-mi treacă...

Și toți ce mă-nconjoară îmi par dușmani, vrăjmași,
Doar prefăcuți și șmecheri, impuri și hoți sau lași.
Nu-i om să mă-nțeleagă, niciunul nu-i măcar,
Să-mi dea un braț, o mână, să-mi fie-n noapte far!

La ușă totuși Domnul, stă răbdător și bate,
Iar duhul Sfânt suspină, un susur blând străbate,
Urechea mea e surdă, de-atâta-ndreptățire,
Mai poate doar s-audă, ce-i cântă a mea fire...

Iar frații toți se roagă, din cer să nu lipsesc,
Insistă, cred, așteaptă, și nu se plictisesc...
Ei mă iubesc cu toții mai mult ca însumi eu,
Și mijlocesc și speră în Bunul Dumnezeu!

Ce-i de făcut, acuma, ca eu să mă trezesc,
Să am în sfârșit Pace, și să mă pocăiesc? ? ?
Ce leac, unealtă, vorbă, putea-va să topească,
O inimă de piatră, ce-n foc o să sfârșească?

Doar o minune mare, o groaznică-ncercare,
Mai poate să mă schimbe, s-aducă vindecare.
Căci Domnul pedepsește și mustră din iubire,
Pe cel ce se-mpietrește și zace în orbire!