1. O, cât de-amar e ceasu-n care
mai văd cum umbrele-mi cobor,
/: când mi se sparge de sub aripi (bis 2)
seninul sfânt prin care zbor. :/

2. Când mi-ntorc ochii dinspre-nalturi
și iar privesc înspre-adâncimi,
/: când ce-am lăsat m-ademenește (bis 2)
din nou spre joase-ntunecimi. :/

3. Când iar mă văd aproape-n mreaja
a ce-am crezut demult că-i rupt,
/: când pare gol tot ce-i deasupra (bis 2)
și-mi pare plin ce-i dedesubt. :/

4. De ce-i atât de-adânc în mine
înfipt al firii bold amar,
/: de când mă lupt să-l smulg și-adesea (bis 2)
îl simt din nou cum crește iar. :/

5. Isuse, numai Tu-mi ești Singur
Dumnezeiescul Salvator,
/: în ceasul meu amar în care (bis 2)
mai văd cum umbrele-mi cobor. :/

I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 57.
Text: Traian Dorz.