În dureri și suferință
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Mai există speranță
Categorie: Zidire spirituala
În dureri și suferință,
N-ai puteri de n-ai credință!
Doar privind spre cerul mare,
Poți primi îmbărbătare!
Știi că de te-ncrezi în Domnul,
Îți va fi mai dulce somnul,
Nu te-ngrijorezi de mâine,
Căci dă apă, dă și pâine!
Rugăciunea de cu seară,
Face inima ușoară,
Pe genunchi, de dimineață,
Prinzi puteri și-o nouă viață!
Primejdia dacă vine,
Știi că Domnul e cu tine,
Picioru-ți de stânci ferește,
Fiindcă Tata te iubește!
De n-ar fi încredințarea,
N-ar fi binecuvântarea,
Doar acel smerit în duhul,
Privește cu dor văzduhul,
El așteaptă revenirea
Mielului și izbăvirea,
Duhul Sfânt îi e arvuna
Și va moșteni cununa!
Pelerin în astă lume,
Fără casă, fară nume,
Lasă-te răscumpărat,
De Acel ce te-a creat!
Și oricât va fi de greu,
Tu vei fi cu Dumnezeu,
Vei trăi în curăție,
Plin de har și bucurie!
În dureri și suferință,
Ai puteri de ai credință,
Când privești spre cerul mare,
Simți în duh îmbărbătare!
Prietene, te-ncrede-n Domnul,
Căci mai dulce-ți va fi somnul,
Ne așteaptă-o veșnicie,
A ta unde o să fie?
02/10/2023, Barcelona- Lucica Boltasu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/257874/in-dureri-si-suferinta