Când simți că nu poți
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 5
Categorie: Diverse
1. Când simți că nu poți să nu mergi,
când pașii-ți ard și timpu-i sfânt,
/: când ai muri de nu alergi,
Atunci să mergi pentru Cuvânt. (bis 1) :/
2. Când simți că arzi de nu răspunzi,
oricine ești, oricine sunt,
/: când ai muri de-l mai ascunzi,
Atunci să strigi pentru Cuvânt. (bis 1) :/
3. Când simți că nu poți să nu stai,
când n-ai mai aspru legământ,
/: când nici un țel mai sfânt nu ai,
Atunci rămâi pentru Cuvânt. (bis 1) :/
4. Când simți că nu poți să nu mori,
când nu te temi nici de-un mormânt,
/: când poți muri de mii de ori,
Atunci trăiești pentru Cuvânt! (bis 1) :/
I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 76.
Autor text: Traian Dorz.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/257931/cand-simti-ca-nu-poti