1. E sărbătoare până-n cer
și cântă-ntreaga zare,
când se dărâmă-un gard de fier
și crește-un câmp de floare.

R1: E sărbătoare când un rău
se duce pe vecie,
și se ridică-n locul său
un sfânt și-o bucurie.

2. E sărbătoare când sfârșesc
suspinul și-ngrozirea
și-n locul lor se nasc și cresc
cântarea și iubirea.

R2: E sărbătoare și cules,
când sânlicia piere,
și cei ce-au plâns prelung, reies
din noapte-n înviere.

3. E sărbătoare-n clipa când
sfârșește-o depărtare
și după ani și ani plângând
sosește-o-mbrățișare.

R3: E sărbătoare când, duios,
cei dragi, cu noi s-adună,
- dar cea mai mare-i când Hristos
c-un suflet se cunună.

I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 91.
Autor text: Traian Dorz