De vorbă cu Dumnezeu
autor. Diana (G. U)

— Doamne... sunt eu. Sunt eu Domnul meu. Mi-e calea prea lungă, mi-e plânsul cu-amare, cu trudă... sudoare, cu pleoape obosite, cu vise zdrobite... sunt eu.
Sunt eu Doamne... cu strigăte multe, priviri ațintite, adesea trântite, sunt eu Doamne... mă auzi?
Cel rău dă târcoale, mă duce în vale, m-ascunde de Tine, m-auzi Tu pe mine?

— Da! ! ! ... ți-aud Eu durerea copile din vale, și strigătul care îți este de jale, ți-aud și suspinul ce udă pelinul.
Privește spre ceruri sa-mi vezi măreția, pământul pustie-i cum este câmpia, lipsită de-un foșnet ce-l are-o pădure, să nu lași ea pacea ca ție să-ți fure.

— Ascultă Părinte a mele cuvinte, ce inima-mi strigă, ea nu e rigidă, în răni e cuprinsă, să n-o lași învinsă, dă-i viață din Tine, să am viață-n mine.
A Ta alinare s-o am vreau sub soare, căci arșița-i mare, durerea mă doare, de ce dai uitării, cântarea durerii, de mine cântată doar Ție sfânt Tată.

— Ascultă copile, ți-am dat ție zile, ți-am fost călăuză, ți-am pus Eu pe buză, un cânt să-mi cânți Mie, prin văi sau pustie, pe mări tulburate, sub valuri de ape, dar și-n strâmtorare, să ai îndurare, căci Eu sunt cu tine, la greu și la bine.

— Dar spune-mi Tu Tată, de ce-ngreunată, mi-e calea spre Tine, ce-i printre ruine, de ce-i doar ocară, de ce este-amară, de ce-i prigonire, de ce nu-i iubire.
De ce este ură, de ce-i multă zgură, de ce-i amăgire, de ce-i rătăcire, vorbește-mi căci iată, o vreme se-arată, ea este vestită, ea este sosită, în ea-s clipe grele, cum pot eu de ele, să trec căci am frică, sunt cât o furnică, vorbește-ntărește, spre mine privește.

— Ți-aud Eu strigarea și vin cu-ndurarea, să-ți spun că din urmă e vremea din umbră, dar tu nu te teme, chiar dacă îți geme, ființa de teamă, tu numele-mi cheamă, și crede ce-s scrise, acele promise.
Aduc izbavire căci Eu sunt iubire, tu stai în tăcere, aduc mângâiere, e ziua aproape, puțin ne desparte, vom fi împreună-ți voi da o cunună, doar crede copile, trec grelele zile.
Amin