E noapte adâncă-n jurul meu
Autor: Puiu Chibici
Album: fara album
Categorie: Diverse
E noapte adâncă-n jurul meu
Și toate dormitează
Doar Unul singur Dumnezeu
Neobosit veghează

Doar El privește iubitor
Și-mi ține mintea trează
Și blând milos și răbdător
Inima-mi cercetează

La El găsesc mereu alin
Când intru-n odăiță
Căci El ascultă un suspin
Și-un plâns de porumbiță

E noapte-adâncă cu fiori
Și-o liniște de gheață
Iar eu mă rog încetișor
Și-ascult a Sa povață

Ca un susur mângâietor
Îi simt a Lui prezență
Și mă aplec încetișor
În sfântă reverență

Și-i spun atâtea și-i vorbesc
Iar El cu drag m-ascultă
Și îmi șoptește TE IUBESC
Iar sufletu-mi exultă

Ce dulce-a fost trecerea Sa
La ceas târziu din noapte
Ce pace a putut lăsa
'N-a mea singurătate
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/258481/e-noapte-adanca-n-jurul-meu